Se pare că 2021 abia a început, dar suntem deja în luna mai! Asta înseamnă, de asemenea, că vă aducem o altă versiune Moodle. Moodle 3.11 este acum disponibil! Cu COVID-19 încă prezent în întreaga lume, gândurile noastre se adresează tuturor celor din cele mai afectate țări.
Moodle 3.11 este aici. Descoperiți astăzi noile caracteristici!
Educația online are o mare importanță, de aceea suntem încântați să vă anunțăm că am publicat versiunea Moodle 3.11. La fel ca versiunea 3.10, Moodle 3.11 este considerată o versiune intermediară, iar dezvoltarea Moodle 4.0 se face în paralel cu aceste versiuni minore. Există totuși o mulțime de motive pentru a face upgrade la versiunea Moodle 3.11, cu numeroase îmbunătățiri foarte frumoase și utile!
Versiunea curentă este dedicată rețelei de Parteneri Moodle
Partenerii Moodle au susținut proiectul Moodle din 2004 oferind expertiză în găzduire, personalizare, suport și instruire în utilizarea Moodle. Rețeaua noastră de parteneri este formată din peste 100 de organizații din întreaga lume, aceștia lucrează împreună cu clienții lor pentru a oferi o soluție adaptată nevoilor specifice ale fiecărei organizații. Fără Parteneri, Moodle nu ar avea același impact global pe care îl are astăzi. Rețeaua de Parteneri Moodle este o parte crucială a întregului ecosistemului Moodle. Partenerii Moodle facilitează dezvoltarea unor medii de învățare de înaltă calitate la nivel mondial. Dedicăm versiunea Moodle 3.11 rețelei de Parteneri Moodle ca recunoaștere a contribuției lor la proiectul Moodle și pentru a le mulțumi pentru angajamentul lor de lungă durată!
Colaborare comunității
Această versiune a fost posibilă din nou cu contribuțiile Comunității Moodle. Versiunea Moodle 3.11 cuprinde peste 1.100 de contribuții de la peste 100 de dezvoltatori din 21 de țări.
În plus față de aceste contribuții, ne-ați ajutat prin efectuarea testelor QA, furnizarea de traduceri și scrierea documentației. Mulți dintre voi continuați, de asemenea, să participați la cercetarea noastră pentru Moodle 4.0, testând sistemul dezvoltat ca utilizatori și oferind feedback cu privire la design-urile în lucru.
Ca proiect open source, ne dezvoltăm cu participarea și contribuțiile dvs., de care beneficiază nu numai comunitatea Moodle, ci și toți utilizatorii Moodle din întreaga lume! În numele tuturor, vă mulțumim cu căldură pentru eforturile depuse în sprijinirea și îmbunătățirea Moodle.
Ce este nou în Moodle 3.11
Avem câteva îmbunătățiri extraordinare în Moodle 3.11. Mai jos subliniem câteva dintre cele mai importante:
1. Finalizarea activității îmbunătățită. Cursanții pot vedea acum mai clar ce trebuie să facă pentru a finaliza cursul și până când. Această îmbunătățire a fost inițial programată pentru Moodle 4.0, dar prin colaborarea și finanțarea primită de la Moodle User Association (MUA), am reușit să livrăm această funcționalitate în Moodle 3.11. Afișând în mod clar informațiile privind data scadenței activității și cerințele de finalizare, atât pe pagina cursului, cât și în interiorul activității, este acum mai ușor ca niciodată pentru cursanți să înțeleagă ce trebuie să facă în continuare.
2. Set de instrumente pentru accesibilitate. Moodle a colaborat cu Brickfield Education Labs pentru a îmbunătăți în continuare accesibilitatea platformei Moodle. În Moodle 3.11 este inclus nivelul Starter al Accessibility Toolkit dezvoltat de Brickfield. Acest set de instrumente le permite profesorilor și creatorilor de cursuri să verifice conținutul cursului lor pentru a identifica cele mai comune probleme de accesibilitate. După identificarea problemelor de accesibilitate, trusa de instrumente oferă legături directe către zonele care trebuie îmbunătățite. O suprapunere a hărții de probleme pe pagina cursului afișează clar zonele cheie pe care trebuie să vă concentrați mai întâi.
3. Open Badges v2.1 (Badge Connect API). Moodle 3.11 acceptă acum Open Badges v2.1. Ca parte a acestei facilități, Moodle implementează API-ul Badge Connect, care oferă un serviciu de autorizare standardizat și care permite utilizatorilor să acceseze și să schimbe cu ușurință insignele cu rucsacurile lor digitale.
4. Îmbunătățiri ale activității Test. Avem o serie de îmbunătățiri utile ale testelor, asistență pentru verificarea plagiatului și numărarea cuvintelor (minim și maxim) în întrebările eseului, setările de întrebări sunt acum păstrate ca preferințe ale utilizatorului pentru a economisi timpul profesorilor în crearea întrebărilor și o serie de îmbunătățiri ale interfeței de utilizare.
5. Îmbunătățiri H5P. Administratorii au acum opțiunea de a dezactiva anumite tipuri de conținuturi H5P, creatorii de conținut își pot păstra pachetul H5P nelistat (neafișat) în timp ce lucrează la acesta, acum este posibil să verificați de câte ori un anumit pachet H5P a fost utilizat pe site.
6. Alte îmbunătățiri interesante includ capacitatea de a modifica viteza de redare a fișierelor audio și video în playerul media și suportul pentru resursele partajate din depozitul Google Drive.
Vă încurajăm să aruncați o privire la pagina noastră de funcții noi din Moodle 3.11 și la prezentarea video de mai jos! Pentru lista completă a îmbunătățirilor, vă rugăm să aruncați o privire la notele de lansare.
Cum pot obține Moodle 3.11?
Găsiți Moodle 3.11 pe pagina noastră de download (https://download.moodle.org/releases/latest/) sau puteți căuta servicii Moodle suplimentare, cum ar fi găzduire sau dezvoltare personalizată suplimentară, contactați unul dintre partenerii noștri Moodle. În România puteți contacta eLearning Software SRL (contact@elearningsoftware.ro), Partenerul Moodle, pentru servicii de actualizare versiune.
Ca întotdeauna, urmează să lansăm versiuni actualizate ale platformelor Moodle App, MoodleCloud și Moodle Workplace în următoarele săptămâni.
Moodle 3.11 este aici. Descoperiți astăzi noile caracteristici!
de către Cosmin HERMAN-
Număr de răspunsuri: 0
853 cuvinte